ma gândeam atent la cum treceau secundele dimineţii, împăturite alături de mine în pijamaua verde. Tăcute, liniştite, lente.Rare mai erau aceste dimineţi, încălzite de soarele ce îmbia să deschizi geamul şi să alungi sarcina greoaie a nopţii din cameră.
E greu să obţii un rezultat prea puţin sintetic din cuvintele pe care le legi dis-de-dimineaţă. Te tot atingi de visele ciudate, răscolitoare sau pline de regrete când le afli noima. Din ce în ce mai des, visele se înmulţesc, ocupă cu conţinutul lor încâlcit mult prea multe din orele somnului meu. Ar fi bine să le desluşesc mesajele sau măcar să le notez doar…
Publicat de organism 