A venit o zi când cuvintele au spus STOP şi am închis cărţile, caietele, tot ce însemna ceva. De atunci le tot aud prin gânduri, apar…dispar dar nu vor deloc să se reverse pe alb. Tind să se îmbulzească deodată în cămara unde ştiu să le despart şi să le transform în agonizante strofe şi pentru faptul că vin mii, milioane, nu le mai înţeleg sensul şi le abandonez. Le las să-mi deschidă uşa şi doar mă privesc în faţă pentru o clipă. Într-o zi visasem să-mi înghit cu totul pofta asta de a mai consuma din izul dulceag ce-ţi rămâne în minte după ce te joci cu literele şi cuvintele aşezate ca să te facă să plângi sau să râzi. M-am mai gândit însă încă un pic şi nu vreau să le pierd urma pentru vecie, deocamdată.
