In sine

ma gândeam atent la cum treceau secundele dimineţii, împăturite alături de mine în pijamaua verde. Tăcute, liniştite, lente.Rare mai erau aceste dimineţi, încălzite de soarele ce îmbia să deschizi geamul şi să alungi sarcina greoaie a nopţii din cameră.

E greu să obţii un rezultat prea puţin sintetic din cuvintele pe care le legi dis-de-dimineaţă. Te tot atingi de visele ciudate, răscolitoare sau pline de regrete când le afli noima. Din ce în ce mai des, visele se înmulţesc, ocupă cu conţinutul lor încâlcit mult prea multe din orele somnului meu. Ar fi bine să le desluşesc mesajele sau măcar să le notez doar…

STOP

A venit o zi când cuvintele au spus STOP şi am închis cărţile, caietele, tot ce însemna ceva.  De atunci le tot aud prin gânduri, apar…dispar dar nu vor deloc să se reverse pe alb. Tind să se îmbulzească deodată în cămara unde ştiu să le despart şi să le transform în agonizante strofe şi pentru faptul că vin mii, milioane, nu le mai înţeleg sensul şi le abandonez. Le las să-mi deschidă uşa şi doar mă privesc în faţă pentru o clipă. Într-o zi visasem să-mi înghit cu totul pofta asta de a mai consuma din izul dulceag ce-ţi rămâne în minte după ce te joci cu literele şi cuvintele aşezate ca să te facă să plângi sau să râzi. M-am mai gândit însă încă un pic şi nu vreau să le pierd urma pentru vecie, deocamdată.