Trebuie să…

Imi simt mainile foarte bine
Desi de multe ori se intampla sa tremure
Nu mai stiu cum as putea sa scriu bine
Le ofer mereu niste tratamente cam dure.

Ingheata in frigul care mi-a pictat peretii
In pat le ascund sub plapuma si mor de ciuda
As putea sa suflu caldura peste ele
Sa dezmembrez putin aceasta nesiguranta cruda.

Dar m-am gandit, voi scrie in fiece zi un poem
De dimineata , trezit abrupt din somn
In genunchi voi pasi catre masa inclinat demn
Si literele vor ispasi pacatul meu enorm.

ACOLO, NECUNOSCUT

Ascuns în veche tainiţă, într-un micuţ sertar
Ca într-o firavă scorbură, ca într-un insectar,
Gândul, atât de mic şi molcom al morţii
Cuprinse mintea slobodă şi vie a sorţii.

Paşi mici, tupilaţi după viţa de vie trecută
În vara apărută după colţ, stranie, mută
Să reteze sau poate să cruţe vieţile noastre
Cu sabia întâmplării aduce ura în caste.

Dar mai apoi, îi veni alt gând şi mai mic,
Îi văzu într-un loc, pe pământ, în ibric
Pe doi fraţi ascunşi bine în strugurii mari
Erau plini de speranţă, în veşminte hoinari.

De ce să fugă bezmetică pe câmpuri şi curţi
să trâmbiţe frica din alămuri cu mari burţi
va rămâne aici, sub umbra de vie verzuie
cu fraţii cei doi să aducă în suflet lumină şuie.