“Iubirea e credinţă. Încep să scriu şi mă uit de câteva ori la sintagma asta. Nu e nimic anormal, pur şi simplu îmi dau seama că am privit mereu în acest fel credinţa. Să ai încredere în ceva, în cineva, e simplu, se poate întâmpla pe de-a întregul numai cu existenţa iubirii.
Şi invers, credinţa oferă iubire.
Par exagerat? Sau, cine ştie, un habotnic…Nu are de ce să pară aşa toată chestia asta. Eu simt pe pielea mea şi acum ce înseamnă să crezi în iubirea pentru cineva şi să continui să speri, chiar dacă probabil nici peste zeci de ani nu o vei împărtăşi .” If you love somebody, set them free”, nu?
Cred că aşa e cel mai bine uneori, atunci când împrejurările şi nepotrivirile de tot felul apar în calea noastră…iar faptul că există credinţa în acea iubire este îndeajuns. Este super mulţumitor. În cazul meu, sunt fericit să pot spune că în cele mai multe cazuri, am avut, după o anumită perioadă de timp, mulţumirea de a confesa iubirea celor pe care le iubeam şi astfel un fel de împăcare de sine a intervenit…desigur, asta nu înseamnă totul.
Rămâne apoi credinţa, care are darul de a hrăni pentru totdeauna nevoia de linişte interioară.
Şi credinţa într-o anumită persoană nu e neapărat necesar să apară atunci când celălalt îţi oferă garanţii nenumărate pentru această credinţă. Eu am acum fericirea de a înţelege că pur şi simplu, în anumite cazuri – zile – ore ale vieţii noastre, dăm peste anumiţi oameni a căror simplă prezenţă ne luminează, în totalitate, fiinţa. E foarte simplu, nu există motive foarte clare, întemeiate, de pus pe hârtie….Aşa mi-am dat seama şi de alt lucru, că aşa cum pot să fiu încântat şi bucuros atunci când văd pe cineva, emoţionat şi fericit că sunt în apropierea celuilalt, aşa pot să înţeleg şi “Crede şi nu cerceta”…
Iubirea este credinţă. Şi, rămân în continuare, optimist. Atunci când există credinţa, va reuşi să învingă şi iubirea.”
