tot un fel de visare în timpul zilei se cheamă. De multe ori, ca şi acum, se gândea cât de greu ar fi fost fără aceste suferinţe ale sufletului. Fără să îşi creeze în fiecare clipă speranţe, pentru a le nărui o oră mai târziu, pe rând. Erau zile în care o grămadă de indicii îl făceau să creadă că totul e în regulă, e plăcut de lume, stă într-o simplă beatitudine oriunde ar fi, zâmbind destul de prosteşte. În realitate, nicio zi nu este aşa, din păcate, pentru el. Tot timpul va exista o dorinţă neîmplinită, un moment în care îşi aduce aminte de toate posibilităţile pe care le-a irosit pentru a fi mai aproape de tot ce era bun, simplu şi proaspăt în fiecare din zile.
E mai bine, deci, să putrezească gândindu-se în pauzele de muncă la toate neajunsurile. Suferinţa hrăneşte partea bună a spiritului său şi îl face să meargă mai departe, strângând din dinţi. Sunt deajuns pentru a-l hrăni psihic şi cuvintele, literele până la urmă depănate în fiecare oră în gânduri. Pe care se va hotărî, probabil, să le scrie pe hârtie într-o bună zi. Nu foarte curând.
