Era destul de simplu să devin în sfârşit, acel om calm. Simpatic. Binevoitor. Săritor. Dar până la urmă m-am gândit, ce naiba, o singură viaţă am. Pot să fiu aşa cum vreau eu. Să nu mai stau să ascult sfaturile liniştitoare şi propria conştiinţă şi să evadez pur şi simplu din acest alb necontenit.
Trebuie să spun, în primul rând, că nu am de gând să mă supun. Deja, de 5 ani, stau şi mă prefac că nu sunt sclav, deşi ştiu că grămezile de bani pe care mi le aruncă în cap zeii nu vin fără linguşiri şi poeme false, clădite de dimineaţă, după ce mă întorc liniştit de la veceu. Nu ştiu ce să fac cu toate grămezile astea de bani. Nu mai am nevoie de ele. În mintea mea sclipesc acum alte gânduri. Mă gândesc la frumuseţea unei noi cariere, să păzesc parcurile şi să mă gândesc, daydream after daydream. În van să mă gândesc.
Şi astfel viaţa plină de calm tot va ajunge la mine în suflet.
