….într-o bună zi.
Nu mai simţise de aproape un an mirosul pielii ei, atât de perfect. Nimeni altcineva nu mai mirosea aşa. Era o aromă pe care credea acum că poate să şi-o readucă în memorie, dar era conştient, pe de altă parte că este imposibil să o mai reconstituie în detaliu.
Înmărmurise, cu ochii aţintiţi undeva în strada pustie. Pe trotuar treceau diverse persoane, toropite de căldura care părea să nu mai îşi găsească ostoire. Închisese ochii la un moment dat şi îmi povestea în continuare cum incredibil forţase o grămadă de evenimente şi făcuse astfel încât să piardă lupte între el şi ea, tocmai pentru a se despărţi şi a uita complet figura ei.
Şi nici nu putea să recunoască acum că ar fi regretat amarnic acele zile când încă mai putea salva ceva. Dar iată, tot ce conta era mirosul acela inconfundabil. Pe care acum îl pierduse pentru totdeauna.
